Новости от 16 сентября 2018 года из блога, посвященного практике в Европейском суде по правам человека ЕСПЧ
Reisner / Türkiye davasında 01 Aralık 2016 tarihli AİHM kararı (şikayet no. 46815/09).
2009 yılında başvurucu şikayetin hazırlanmasında yardımcı olmuştur. Daha sonra şikayet Türkiye'ye bildirildi.
Durumda, başvuran, bankanın yasadışı olarak ele geçirilmesi nedeniyle hissedar olarak kendisine maddi zarar vermekten şikayetçi olmuştur. Dava, İnsan Hakları ve Temel Özgürlüklerin Korunmasına İlişkin Sözleşme'nin 6. maddesinin ve Sözleşmenin 1 No'lu Protokolünün 1. maddesinin ihlal edildiğini içeriyordu.
OLAYIN DURUMU
21 Temmuz 2015 kararlarının, AİHM oybirliğiyle Sözleşme'nin ve AİHS'nin 6. Protokol N 1 1. maddesinin ihlal edildiğine karar vermiştir ve hissedar olarak başvuru sahibinin yasadışı emilim kaynaklanan orantısız bir yük emanet edildi sonucuna Tasarruf Mevduatı Sigorta Fonu tarafından "Demirbank". Sözleşme'nin 41. maddesi uyarınca adil tazminat sorusu değerlendirmeye hazır sayılmamıştır.
HUKUK SORUNLARI
Sözleşmenin 41. Maddesinin uygulanmasında. Tarafların arasında önemli bir farklılık dikkate alındığında başvuru 'başvuru sebep olmuştur zararlardan maddi tazminat belirlemek için pozisyonlar, dava dosyasındaki ve tarafların mevcut belgelere dayanarak kendi sonuçlara varmıştır.'
Davalı Hükümet bankanın kayıtlı değeri negatif olduğu gibi o absorbe edildiğinde başvuran, maddi zarar vermediğini öne sürmüştür. Mahkeme, şirketin piyasa ve defter değerinin maddi olarak farklılık gösterebileceğini not eder. piyasa değeri borsada şirketin değeri ise, defter değeri toplam aktifler gelen borçları düşüldükten belirlenmiştir şirketin varlıklarının net değeri ifade eder. Mahkeme, bir azınlık hissedar olarak başvuran, banka yönetimine katılmaması ve onun borçları için sorumlu olmadığını dikkate alarak değerlendirmiştir. Bu koşullar altında, kitap değeri başvuru sahibine verilen maddi hasarı hesaplamak için uygun bir temel değildi. Banka hisselerinin devralınmasından önceki gün belli bir parasal değere sahip olduğu açıktır. Bu, maddi hasarı belirlerken dikkate alınması gereken tarihte hisse senetlerinin ortalama piyasa değeriydi.
KARAR
Mahkeme maddi tazminat başvurana 514 Euro ödül, Sözleşme'nin ihlal tespitinin manevi tazminat (oybirliğiyle) için sadece memnuniyet yeterli olacaktır.
(Ayrıca Avrupa Adalet Divanı "Romanya'ya karşı Brumeresku" (Brumarescu v. Romanya) Ocak 2001 23 (tazminat), "Yunanistan aleyhine Papamihalopulos ve diğerleri" şikayet N 28342/95 ve Avrupa Mahkemesinin kararı durumda Büyük Daireye kararını gör Papamichalopulos ve Diğerleri. Yunanistan) 31 Ekim 1995 tarihinde (madde 50), N 14556/89 şikayet.
Yayının kaynağı: http://espchhelp.ru/blog/859-reisner-turkiye-davasinda .
In 2009, the applicant was assisted in the preparation of the application. Subsequently, the application was communicated to Turkey.
In the case, the applicant successfully complained of causing material damage to him as a shareholder due to the illegal seizure of the bank. The case involved a violation of the requirements of Article 6 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
CIRCUMSTANCES OF THE CASE
By judgment of 21 July 2015, the Court unanimously found that there had been a violation of the requirements of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and Article 6 of the Convention and concluded that the applicant as a shareholder had been given a disproportionate burden as a result of the unlawful takeover "Demirbank" by the Savings Deposit Insurance Fund. The question of just satisfaction under Article 41 of the Convention was not considered ready for consideration.
ISSUES OF LAW
In the application of Article 41 of the Convention. Given the significant inconsistency of the positions of the parties in determining the pecuniary compensation for the damage caused to the applicant, the Court has reached its own conclusions on the basis of the documents available in the case file and the parties' submissions.
The Government claimed that the applicant had not suffered any material damage, since the carrying value of the bank was negative when he was absorbed. The Court notes that the market and book value of the company may differ materially. If the market value is the company's value on the stock exchange, the book value refers to the net worth of the company's assets, which was determined by deducting liabilities from the total assets. The Court considers that the applicant as a minority shareholder did not participate in the management of the bank and was not liable for his debts. Under such circumstances, the book value was not an appropriate basis for calculating the material damage caused to the applicant. It is clear that the day before the takeover of the bank's shares had a certain monetary value. This was the average market value of shares on the date, which should be taken into account when determining the material damage.
DECISION
The Court awarded 514 euros in respect of pecuniary damage to the applicant, the finding of a violation of the Convention would constitute a fair fair compensation for non-pecuniary damage (unanimously).
See also Brumarescu v. Romania (Fair Compensation) of 23 January 2001, application no. 28342/95 and Papachalopoulos and Others v. Greece (no. Papamichalopoulos and Others v. Greece) (art. 50) of 31 October 1995, application No. 14556/89.
Source of publication: http://espchhelp.ru/blog/860-reisner-v-turkey .
Hotărârea CtEDO din 29 noiembrie 2016 în cazul sosirii Bisericii Greco-Catolice în Lupeni și alții contra României (plângerea nr. 76943/11).
În 2011, reclamanții au fost asistați în pregătirea plângerii. Ulterior, plângerea a fost comunicată României.
În acest caz, plângerea privind decizia de a restabili locurile religioase, pe baza dorințelor membrilor congregațiilor care dețin această proprietate, a fost luată în considerare cu succes. A fost încălcat articolul 6 § 1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Nu au existat încălcări ale articolelor 6 și 14 ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
În 1948, reclamantele, organizațiile religioase, orientale catolice (greco-catolică, sau uniat) Biserica, au fost respinse în temeiul Decretului-lege N 358/1948. Potrivit acestui decret-lege, bunurile aparținând bisericii a spus, a fost transferată statului, cu excepția proprietății parohii, care a fost transferat la Biserica Ortodoxa pe baza Decretului N 177/1948, prevede că, în cazurile în care cele mai multe dintre adepții unei biserici devine o parohie a unei alte biserici, proprietate aparținând primei biserici, merge la a doua. În 1967, templul și împrejurimile sale, parohia a aparținut reclamantului, în conformitate cu cartea funciară a devenit proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.
După prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989, Decretul nr. 358/1948 a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989. Biserica Uniată a fost recunoscută oficial prin Decretul-lege nr. 126/1990 "Cu privire la anumite măsuri referitoare la Biserica românească unită cu Roma (Biserica Greco-Catolică)". Articolul 3 din Decretul-lege prevede că statutul juridic al bunurilor care au aparținut parohiile Bisericii Unite, definită comisia mixtă formată din reprezentanți ai clerului ambelor biserici: ortodoxă și unită. Atunci când iau decizii, aceste comisii ar trebui să ia în considerare "dorința adepților comunităților la care a trecut această proprietate".
Articolul 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 a fost modificat prin Decretul Guvernului României din 13 august 2004 nr. 64/2004 și Legea nr. 182/2005. În conformitate cu un decret special al noii ediții în absența unui acord între reprezentanții clerului celor două biserici, membri ai comisiei mixte, partea interesată poate solicita instanței pe baza unor dispoziții de drept comun.
Parohia reclamantului în temeiul legii a fost reînregistrată la 12 august 1996. Reclamanții au făcut încercări de a obține întoarcerea templului și a teritoriului adiacent acestuia. Reuniunile comisiei mixte nu au condus la niciun rezultat. În plus, reclamanții au intentat un proces pe baza dispozițiilor de drept comun, dar fără succes. În baza deciziilor lor, instanțele românești au pus un criteriu special - "dorința adepților comunităților la care a trecut această proprietate".
Printr-o hotărâre din 19 mai 2015 Camera a Curții Europene a concluzionat în unanimitate că, în cazul cerințelor paragrafului 1 al articolului 6 al Convenției și a articolului 14 din Convenție coroborat cu articolul 6 § 1 din Convenție nu a fost încălcat.
La 19 octombrie 2015, la cererea solicitanților, cazul a fost trimis la Marea Cameră a Curții Europene de Justiție.
ASPECTE ALE LEGII
Cu privire la respectarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Cererea introdusă de reclamanți a afectat dreptul civil și urmărea să stabilească prin intermediul instanțelor drepturi de proprietate, chiar dacă subiectul litigiului era locul de cult. Rezultă că articolul 6 § 1 al Convenției este aplicabil în speță.
(a) Dreptul de acces la instanță. Solicitanții nu au fost împiedicați să aducă o cerere de returnare a clădirii bisericii instanțelor naționale, care au examinat cu atenție cazul. Instanțele de judecată sunt independente și imparțiale, au puterea discreționară de a evalua exercitarea competenței sale jurisdicționale, și rolul lor nu a fost limitat la aprobarea prejudecarea rezultatului procedurii.
Astfel, în speță, nu a fost un impediment procedural în calea accesului reclamantului la instanțele de judecată, precum și a dispozițiilor de fond, care, deși poate fi influențat rezultatul procedurii nu ar putea exercita nici o influență asupra instanțelor din procedurile de arbitraj pe fond. De fapt, reclamanții s-au plâns de dificultatea îndeplinirii condițiilor stipulate de legea materială, pentru a decide cu privire la întoarcerea acestui loc de închinare. În același timp, distincția între elementele procedurale și de fond este decisivă pentru aplicabilitatea și, dacă este cazul, valoarea garanțiilor prevăzute la articolul 6 din Convenție, care, în principiu, nu se aplică restricții de fond privind dreptul există în legislația internă. Prezenta propunere este rezultatul reducerii următorul citat din decizia: „Cu toate acestea, după cum se poate observa din practica constantă a Curții Europene de Justiție, este necesar să se mențină distincția între elementele procedurale și de fond: indiferent cât de subtilă poate fi într-un anumit set de norme juridice interne, rămâne esențială pentru aplicabilitatea și , dacă este cazul, domeniul de aplicare al garanțiilor prevăzute la articolul 6 din convenție, care, în principiu, nu se aplică limitărilor de fond existente în țări ". Se presupune probabil că nu instanța a limitat dreptul reclamanților la un proces echitabil, ci legislația din România.
dorințele Criteriul credincioșilor, care a fost considerată în prezenta cauză pot fi considerate ca nefiind limitative în nici un fel competența instanțelor de soluționare a cererilor de returnarea locurilor de cult din posesiunilor altor oameni, și formularea legii de fond. instanțele române în prezenta cauză are competență deplină în aplicarea și interpretarea dreptului național, fără a fi legat de refuzul parohiei ortodoxe a acordului de decontare în cadrul procedurii în cadrul Comitetului mixt.
Criteriul atacat a provocat dezbateri aprinse la adoptarea sa de către Parlament și de modificare a Decretului Lege N 126/1990 Legea N 182/2005. Atât biserica de mai sus-menționate au participat la consultări în cadrul procesului legislativ care a condus la adoptarea acestui criteriu. Jurisprudența Curții Constituționale cu privire la compatibilitatea acestui criteriu cu Constituția a fost consecvent în ceea ce privește utilizarea sa a Comitetului mixt și în contextul aplicării procesului pe baza unor dispoziții de drept comun.
În cazul în care „parohia greco-catolică Sembata Bihor împotriva România“ (Sâmbata Bihor greco-catolică Parohia v. România) (hotărârea din 12 ianuarie 2010, plângerea N 48107/99, „Buletin informativ al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului“ N 126 Curtea a constatat restrângerea dreptului de acces la instanță, după luarea în considerare a cadrului legislativ care a existat înainte de modificările aduse textului articolului 3 din Decretul-lege N 126/1990 Ordonanța N 64/2004 și legea nr 182/2005, care este, înainte de apariția posibilității prevăzute în mod expres de acestea modificări, inițierea unei proceduri judiciare lstva, în baza prevederilor dreptului comun. Având în vedere considerațiile de mai sus, reclamantele nu au fost lipsiți de permisiunile pe fond a creanțelor lor în ceea ce privește drepturile de proprietate la locul de cult. Dificultățile întâmpinate de solicitanți în eforturile lor de a asigura revenirea clădirilor bisericești contestate au fost cauzate de dreptul material relevant și nu au legătură cu restrângerea dreptului de acces la instanță.
DECIZIE
În acest caz a fost nici o încălcare a articolului 6 al Convenției (adoptat cu 12 voturi „pentru“ și cinci - „contra“).
(b) respectarea principiului securității juridice. Interpretarea contradictoriului a termenului de „drept comun“ a existat în Înalta Curte, chemată să soluționeze aceste dispute în ultimă instanță. Aceasta a fost reflectată în deciziile luate de instanțele inferioare, care au emis, de asemenea, decizii contradictorii. Din 2012, Înalta și constituționale Instanțele au convenit asupra poziției sale în ceea ce privește procedurile de restituire a locurilor de cult, care, în practică, a condus la armonizarea jurisprudenței instanțelor inferioare. Cu toate acestea, din 2007 până în 2012, Înalta Curte a decis că s-au opus diametral. Astfel de fluctuații de interpretare judiciară nu poate fi considerată ca o lege caz în curs de dezvoltare inerente în orice sistem judiciar, din moment ce Înalta Curte a schimbat poziția. În cele din urmă, incertitudinea juridică a vizat chestiuni legate de accesul la instanță și legea materială corespunzătoare.
Rezultă că, în speță, în jurisprudența au fost „diferențe profunde și de durată“, în sensul hotărârii din Marea Cameră a Curții Europene de Justiție „Necdet Șahin și Perihan Șahin v. Turcia“ (Nejdet Sahin și Perihan Sahin v. Turcia), pe 20 octombrie 2011 de plângere N 13279/05, „Buletin informativ al jurisprudenței Curții Europene a drepturilor omului“ N 145.
Contextul în care a considerat cererea reclamanților, și anume incertitudinea jurisprudenței, exacerbate de evitarea utilizării imediate a mecanismului prevăzut de legislația internă pentru a asigura o practică uniformă, chiar și în curtea supremă a țării a încălcat principiul securității juridice și, în același timp, a avut privarea de efect de proces echitabil reclamanților.
DECIZIE
A fost comisă încălcarea cerințelor articolului 6 din Convenție (în unanimitate).
De asemenea, Curtea a decis „pentru“ 12 voturi pentru și cinci - „împotriva“, care, în cazul articolului 14 coroborat cu articolul 6 § 1 din Convenție sunt încălcate nu a fost, deoarece nu a existat nici o diferență de tratament între reclamanți și pârâtul în ceea ce privește posibilitatea de a recurge la instanțele de judecată și să obțină o hotărâre cu privire la cererea de revendicare a unui loc de cult din, și, în unanimitate, că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției pentru motivul că caz reclamanților nu a fost audiat într-un termen rezonabil.
COMPENSARE
În aplicarea articolului 41 al Convenției. Curtea a acordat reclamanților în totalitate suma de 4.700 de euro pentru prejudiciul moral.
Vezi de asemenea hotărârea Beian împotriva României din 6 decembrie 2007, plângerea nr. 30658/05, Albu și alții c. României ) din 10 mai 2012, plângerea nr. 34796/09 și Ferreira Santos Pardal contra Portugaliei, hotărârea din 30 iulie 2015, plângerea nr. 30123/10.
Sursa de publicare: http://espchhelp.ru/blog/861-bisericii-greco-catolice-in-lupeni-si-al-ii-c-romaniei .
The ECHR judgment of 29 November 2016 in the case of the arrival of the Greek Catholic Church in Lupeni and Others v. Romania (application No. 76943/11).
In 2011, the applicants were assisted in preparing the application. Subsequently, the application was communicated to Romania.
In the case, the complaint on the decision to restore religious places, based on the wishes of members of the congregations who owned this property, was successfully considered. There has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms. There were no violations of Articles 6 and 14 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms.
CIRCUMSTANCES OF THE CASE
In 1948 the applicants, the religious organizations of the Eastern Catholic (Greek Catholic or Uniate) church, were dissolved on the basis of Decree-Law No. 358/1948. According to this decree, the property belonging to the said church was transferred to the state, with the exception of the property of the parishes, which was transferred to the Orthodox Church on the basis of Decree N 177/1948, which provided that in cases where the majority of adherents of one church become parishioners of another church, property belonging to the first church, goes to the second. In 1967, the temple and the adjoining territory belonging to the applicant parish, according to the land cadastre, became the property of the Romanian Orthodox Church.
After the collapse of the communist regime in December 1989, Decree No. 358/1948 was repealed by Decree-Law No. 9/1989. The Uniate Church was officially recognized by Decree-Law No. 126/1990 "On certain measures relating to the Romanian Church united with Rome (the Greek Catholic Church)." Article 3 of the decree-law provides that the legal status of property belonging to the parishes of the Uniate Church is determined by joint commissions consisting of representatives of the clergy of both churches: Uniate and Orthodox. When making decisions, these commissions should take into account the "desire of the adherents of the communities to which this property has passed."
Article 3 of Decree-Law No. 126/1990 was amended by the Decree of the Government of Romania of August 13, 2004 No. 64/2004 and Law No. 182/2005. In accordance with a special decree, in the new wording, in the absence of agreement between representatives of the clergy of the two churches that are members of the joint commission, the interested party may apply to the court with a claim on the basis of the provisions of common law.
The applicant's parish under the law was reregistered on 12 August 1996. The applicants made attempts to obtain the return of the temple and the territory adjacent to it. The meetings of the joint commission did not lead to any result. In addition, the applicants filed a lawsuit on the basis of the provisions of common law, but without success. In the basis of their decisions, the Romanian courts put a special criterion - "the desire of adherents of the communities to which this property passed."
By a decision of 19 May 2015, the Chamber of the European Court unanimously concluded that, in the case, the requirements of Article 6 § 1 of the Convention and Article 14 of the Convention were not violated in conjunction with Article 6 § 1 of the Convention.
On October 19, 2015, at the request of the applicants, the case was referred to the Grand Chamber of the European Court of Justice.
ISSUES OF LAW
Concerning compliance with article 6, paragraph 1, of the Convention. The claim brought by the applicants affected civil law and was aimed at establishing through the courts property rights, even if the subject of the dispute was the place of worship. It follows that Article 6 § 1 of the Convention is applicable in the present case.
(a) Right of access to court. The applicants were not prevented from bringing a claim for the return of the church building to the domestic courts, which carefully examined the case. The courts were independent and impartial, had discretionary powers to assess when exercising their jurisdictional competence, and their role was not limited to approving the foregone conclusion of the proceedings.
Thus, in the present case, it was not a procedural obstacle to the applicants' access to the courts, but a substantive provision that, although it could have affected the outcome of the proceedings, could not have an impact on the courts in the substantive examination of the dispute. In fact, the applicants complained of the difficulty of achieving the conditions stipulated by the substantive law, in order to decide on the return of this place of worship. At the same time, the distinction between procedural and substantive elements remains decisive for the applicability and, if appropriate, the scope of the guarantees of Article 6 of the Convention, which in principle do not apply to the substantive limitations of law existing in domestic law. This proposal is the result of the reduction of the following quotation from the Resolution: "However, as can be seen from the consistent practice of the European Court, it is necessary to maintain a distinction between procedural and material elements: however subtle it is in a specific set of domestic legal norms, it remains decisive for the applicability and , if applicable, the scope of the guarantees of Article 6 of the Convention, which in principle do not apply to the substantive limitations of law existing in countries ". It is probably meant that it was not the court that limited the applicants' right to a fair trial, but the legislation of Romania.
The criterion of the wishes of believers, which was considered in the present case, can be considered not restricting in any way the jurisdiction of the courts to resolve claims for the return of places of worship from another's possession, but formulating the substantive law. The Romanian courts in the present case had full jurisdiction in the application and interpretation of the domestic law, without being bound by the refusal of the Orthodox parish to conclude a settlement agreement in the context of the procedure in the joint committee.
The impugned criterion aroused heated debate when it was passed by the parliament and amended Decree-Law No. 126/1990 by Law No. 182/2005. Both of the above churches participated in consultations within the framework of the legislative process, which led to the adoption of this criterion. The case law of the Constitutional Court regarding the compatibility of this criterion with the Constitution was consistent from the point of view of its application by joint committees and application in the context of a trial based on the provisions of common law.
In the case of the "Greek-Catholic Parish of Sambata Bihor Greek Catholic Parish v. Romania" (Judgment dated 12 January 2010, complaint no. 48107/99, "Information Bulletin on the case-law of the European Court of Human Rights" No. 126 The Court found a restriction on the right of access to a court after reviewing the legislative framework that existed before the changes made to the text of Article 3 of Decree-Law No. 126/1990 by Ordinance No. 64/2004 and Law No. 182/2005, that is, until the possibility expressly provided by these changes, initiation of legal proceedings In view of the foregoing considerations, the applicants were not deprived of the right to decide on the merits of their claims on the property right to the place of worship.The difficulties encountered by the applicants in their attempts to ensure the return of the contested church building were caused by the relevant substantive law and were not connected with the restriction of the right of access to the court.
DECISION
In the case, the requirements of Article 6 of the Convention were not violated (it was adopted by 12 votes "for" at five - "against").
(b) Compliance with the principle of legal certainty. A contradictory interpretation of the concept of "common law" existed in the Highest Court, designed to resolve these disputes in the final instance. It was reflected in decisions taken by the lower courts, which also issued contradictory decisions. Since 2012, the High and Constitutional Courts have agreed on their positions regarding procedures for the return of places of worship, which in practice led to the harmonization of the case-law of lower courts. Nevertheless, from 2007 to 2012, the High Court ruled that they were diametrically opposed. Such fluctuations in judicial interpretation could not be regarded as a developing case-law, inherent in any judicial system, since the High Court changed its position. Finally, legal uncertainty touched upon issues of access to the court and the corresponding substantive law.
It follows that in the present case, "deep and long-lasting differences" in the meaning of the judgment of the Grand Chamber of the European Court in the case of Nejdet Sahin and Perihan Sahin v. Turkey, dated 20 October 2011, took place in the case-law. , complaint No. 13279/05, "Information Bulletin on the case-law of the European Court of Human Rights" No. 145.
The context in which the applicants' claim was examined, namely the uncertainty of case-law, aggravated by the avoidance of the immediate use of the mechanism provided for by domestic law to ensure uniform practice even within the country's supreme court, violated the principle of legal certainty and had the effect of depriving applicants of a fair trial.
DECISION
The violation of the requirements of Article 6 of the Convention (unanimously) was committed.
The Court also ruled by 12 votes in favor, five against it, that the requirements of Article 14 of the Convention were not violated in connection with Article 6 § 1 of the Convention, since there was no difference in the treatment between the applicants and the respondent with regard to the possibility of resort to the courts and obtaining a court decision on the claim for restoration of possession of the place of worship, and, unanimously, that there was a violation of the requirements of Article 6 § 1 of the Convention on the grounds that the applicants' case had not been examined within a reasonable time.
COMPENSATION
In the application of Article 41 of the Convention. The Court awarded the applicants jointly EUR 4,700 in respect of non-pecuniary damage.
See also the Beian v. Romania judgment of 6 December 2007, application no. 30658/05, Albu and Others v. Romania ) of 10 May 2012, application No. 34796/09 and Ferreira Santos Pardal v. Portugal, judgment of 30 July 2015, application no. 30123/10.
Source of publication: http://espchhelp.ru/blog/862-greek-catholic-church-in-lupeni-and-others-v-romania .
sentenza KEDB 29 ta 'Novembru 2016 il-każ "Saliba v. f'Malta (Saliba v. Malta)" (applikazzjoni N 24221/13).
Fl-2013, ir-rikorrent kien assistit fit-tħejjija tal- applikazzjoni. Sussegwentement, l- applikazzjoni ġie kkomunikat lil Malta.
Fil-każ ta b'suċċess rivedut lment dwar devjazzjoni mill-awtoritajiet domestiċi li jivvaluta sew il-provi fi proċeduri ċivili għall-irkupru ta 'danni kkawżati mill-kriminalità. Fil-każ ta 'ksur tal-Artikolu 6 tal-Konvenzjoni għall-Protezzjoni tad-Drittijiet tal-Bniedem u l-Libertajiet Fundamentali.
IĊ-ĊIRKOSTANZI TAL-KAŻ
Z. ippreżentat lill-applikant talba ċivili għal kumpens għal dannu kkawżat mis-serq li ġara fid-djar tagħhom ħames snin qabel. B'mod retrospettiv, għalkemm huwa ma għamilx dan qabel, Z. qal li rrikonoxxa wieħed mill-ħallelin fl-applikant. Ir-rikorrent ilmenta li hu kien miċħud id-dritt għal proċess ġust bi ksur tal-Artikolu 6 tal-Konvenzjoni minħabba li l-qrati nazzjonali ma tatx attenzjoni għall-validità, l-affidabbiltà u r-rilevanza tad-dejta ppreżentata lilhom.
KWISTJONIJIET TAL-LIĠI
Dwar il-konformità mal-Artikolu 6, paragrafu 1, tal-Konvenzjoni. Artikolu 6 § 1 tal-Konvenzjoni tal-Qorti magħduda d-dmir li jwettqu konsiderazzjoni xierqa tal-ispjegazzjonijiet, argumenti u provi ppreżentati mill-partijiet. L-Istati Partijiet għandhom marġni kbir ta 'apprezzament fit-trattament ta' każijiet ta 'drittijiet u obbligi ċivili milli meta jittrattaw każijiet kriminali. Madankollu, f'każijiet relatati mal-Aspetti Ċivili tal-artikolu 6 tal-Konvenzjoni għandu jintuża bħala approċċ gwida għal kwistjonijiet kriminali. M'hemm l-ebda dubju li f'każijiet ta 'responsabbiltà ċivili għad-danni kkawżati minn atti kriminali, huwa meħtieġ li d-deċiżjonijiet nazzjonali kienu bbażati fuq valutazzjoni bir-reqqa tal-evidenza u li s-soluzzjonijiet ikun fihom biżżejjed raġunijiet fir-rigward tal-konsegwenzi serji li jistgħu jirriżultaw minn dawn konklużjonijiet. deċiżjoni tal-qorti prova kien ibbażat fuq ix-xhieda inkonsistenti ta Z. F'każ mhux prova meqjus, titfa 'dubju fuq il-verità tad-dikjarazzjonijiet tiegħu. Fil-tlaqqigħ ħażin kuntest liġi kriminali bejn xhieda xhud stess mogħti fi stadji differenti, kif ukoll il-kontradizzjonijiet fil-fond bejn it-tipi ewlenin ta 'evidenza normalment jipproduċu raġuni tajba biex jikkontesta l-affidabbiltà tax-xhud u l-valur probatorju tal-provi tiegħu. Huwa impressjonanti li, filwaqt li jinnota kontradizzjonijiet fil-xhieda ta 'Z. Il-qorti nazzjonali ma indikatx għaliex huwa maħsub li x-xhieda tiegħu jibqgħu validi u affidabbli. Dan kien iktar u iktar meħtieġ, peress li Z. identifikat l-applikant ħames snin biss wara s-serq.
DEĊIŻJONI
Il-ksur tar-rekwiżiti tal-Artikolu 6 tal-Konvenzjoni (unanimament) ġie kommess.
KUMPENS
Fl-applikazzjoni ta 'l-Artikolu 41 tal-Konvenzjoni. -Tkomplija tal-proċeduri fil-preżenza ta 'talbiet tar-rikorrenti, fil-prinċipju, ikunu jikkostitwixxu l-aktar mod xieraq sabiex jirrimedja l-ksur. Il-Qorti mogħtija lill-applikant 10,000 ewro fi ħsara morali, ir-rekwiżit għal dannu morali ġiet miċħuda.
Sors tal-pubblikazzjoni: http://espchhelp.ru/blog/863-saliba-v-f-malta .
In 2013, the applicant was assisted in preparing the application. Subsequently, the application was communicated to Malta.
In the case, a complaint was successfully considered for evading domestic authorities from properly assessing evidence in civil proceedings in the case of recovery of damage caused by a crime. There has been a violation of Article 6 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms.
CIRCUMSTANCES OF THE CASE
Z. presented the applicant a civil claim for compensation for damage caused by the robbery that occurred in their housing five years before. In retrospect, although he did not do this earlier, Z. claimed that he recognized one of the robbers in the applicant. The applicant complained that he was denied the right to a fair trial in violation of Article 6 of the Convention, since the domestic courts did not pay attention to the validity, reliability and relevance of the data submitted by him.
ISSUES OF LAW
Concerning compliance with article 6, paragraph 1, of the Convention. Paragraph 1 of Article 6 of the Convention imputed to the court the duty to properly consider the explanations, arguments and evidence submitted by the parties. States Parties have a large margin of appreciation in dealing with cases of civil rights and obligations than when dealing with criminal cases. However, when dealing with matters relating to the civil aspect of Article 6 of the Convention, the approach to criminal matters should be used as a guide. There is no doubt that in cases of civil liability for damage caused by criminal actions it was necessary that domestic decisions be based on a thorough evaluation of the evidence submitted and that decisions contain adequate motivation in connection with the serious consequences that may result from these conclusions. Decisions of the court of first instance were based on inconsistent testimony of Z. During the examination of the case, the testimony that raised doubts about the truthfulness of his statements was not taken into account. In the criminal context, the discrepancy between the witness's own testimony given at different stages, as well as the deep contradictions between the serious types of evidence, usually give rise to a serious basis for challenging the credibility of the witness and the evidentiary strength of his testimony. It is striking that, noting the contradictions in the testimony of Z., the domestic court did not indicate why he believed that his testimony remained reliable and reliable. This was all the more necessary, since Z. identified the applicant only five years after the robbery.
DECISION
The violation of the requirements of Article 6 of the Convention (unanimously) was committed.
COMPENSATION
In the application of Article 41 of the Convention. The resumption of the proceedings, if there is an applicant's claim, would in principle be the most appropriate way to remedy the violation. The European Court awarded the applicant EUR 10,000 in respect of non-pecuniary damage, the claim for compensation for pecuniary damage was rejected.
Source of publication: http://espchhelp.ru/blog/864-saliba-v-malta .