Дополнения от 08.06.2024 к практике в Комитетах ООН
Дело "Организация "Промо-лекс" против Республики Молдова". Мнения Комитета по ликвидации дискриминации в отношении женщин от 9 июля 2020 года. Сообщение N 106/2016.
В 2016 году авторам сообщения была оказана помощь в подготовке жалобы. Впоследствии жалоба была коммуницирована Республике Молдова.
Как усматривалось из текста Мнений, автор утверждал, что, не проявив должной осмотрительности в деле защиты В.С. от обнаруженной угрозы семейно-бытового насилия, государство-участник нарушило ее права по статье 2 (пп. "a", "c", "e" и "f"), рассматриваемой в совокупности со статьей 1 Конвенции (пункт 3.1 Мнений).
Вопрос, стоящий перед Комитетом, заключался в том, чтобы определить, проявляло ли государство-участник в рамках всей своей структуры, включая его органы власти, должностных лиц, учреждения, практику и законодательство, должную осмотрительность, рассматривало и расследовало ли оно надлежащим образом неоднократные жалобы В.С. на семейно-бытовое насилие и предоставляло ли ей эффективные услуги по правовой защите, консультированию и реабилитации. Комитет должен был определить, выполнило ли государство-участник свои позитивные обязательства в соответствии с Конвенцией по ликвидации всех форм дискриминации в отношении женщин по защите В.С. от дискриминации, понимая семейно-бытовое насилие как одно из вопиющих и явных проявлений дискриминации в отношении женщин.
Правовые позиции Комитета: в соответствии с пунктами "a", "c", "e" и "f" статьи 2 Конвенции государство-участник обязано соблюдать принцип равенства мужчин и женщин, обеспечивать эффективную правовую защиту женщин и принимать все соответствующие меры для ликвидации дискриминации в отношении них, в том числе путем изменения или отмены не только действующих законов и постановлений, но и обычаев и практики, которые представляют собой дискриминацию в отношении женщин. Комитет вновь подтверждает, что эти обязательства возлагаются на все государственные органы, включая сотрудников правоохранительных органов (пункт 7.3 Мнений) (Дело "Л.Р. против Республики Молдова" (CEDAW/C/66/D/58/2013), п. 13.6.).
Отсутствие возможности незамедлительно предоставить защиту, в частности, в виде временных убежищ, может представлять собой нарушение обязательств государства-участника по пунктам "c" и "e" статьи 2 Конвенции (пункт 7.12 Мнений) (Дело "В.К. против Болгарии", п. 9.13.).
Гендерное насилие в отношении женщин, затрудняющее или сводящее на нет осуществление женщинами их прав человека и основных свобод в соответствии с общими нормами международного права или положениями конвенций о правах человека, является дискриминацией по смыслу статьи 1 Конвенции. В рамках обязательства проявлять должную осмотрительность государства-участники должны разрабатывать и осуществлять различные меры по борьбе с гендерным насилием в отношении женщин, совершаемым негосударственными субъектами, включая принятие законов и создание учреждений и системы для борьбы с таким насилием, а также обеспечение их реальной эффективности и их поддержки со стороны всех государственных должностных лиц и органов, обеспечивающих надлежащее соблюдение законов. Если государство-участник не принимает всех надлежащих мер для предотвращения актов гендерного насилия в отношении женщин в тех случаях, когда его органы власти знают или должны знать о существовании риска такого насилия, или не проводит расследования, не привлекает к ответственности и не наказывает виновных и не возмещает ущерб жертвам и пострадавшим от таких действий, то оно тем самым дает молчаливое согласие на совершение актов гендерного насилия в отношении женщин или поощряет их. Такие пассивность и бездействие представляют собой нарушения прав человека (пункт 7.15 Мнений).
Оценка Комитетом фактических обстоятельств дела: Комитет отметил, что государство-участник приняло меры по обеспечению защиты от семейно-бытового насилия в соответствии с Законом о семейно-бытовом насилии, в котором предусматривается возможность вынесения судебных защитных предписаний, однако эти меры были приняты только после смерти В.С. Вместе с тем, несмотря на существование вышеупомянутого закона, неоднократные обращения В.С. в течение 2013 года в полицию с целью сообщить о физическом и психологическом насилии, совершаемом ее мужем, привели лишь к тому, что полиция вынесла С. устное предупреждение и провела с ним неофициальную беседу о его "неприемлемом поведении". В этой связи Комитет отметил, что ни один из этих фактов не был оспорен государством-участником (пункты 7.4 - 78.5 Мнений).
Комитет также указал: 9 января 2014 года, после звонка В.С., в котором она сообщила о жестоком обращении со стороны ее мужа, к ней домой были направлены сотрудники полиции. В результате ее муж был оштрафован за мелкое хулиганство, а В.С., опасавшаяся насилия со стороны мужа, решила переехать в соседний дом. Комитет подчеркнул - государство-участник не оспаривало это замечание и не указало, почему на тот момент полиция: a) не оценила в своевременном порядке серьезность ситуации с учетом предыдущих жалоб В.С., которые уже были зарегистрированы в "других протоколах о правонарушениях и инцидентах" Центральной полицейской инспекции Департамента полиции Кишинева, в целях эффективной защиты В.С., согласно соответствующему законодательству; и b) не рассматривала возможность обращения с просьбой о проведении расследования по заявлениям в отношении С. в соответствии с положениями Уголовного кодекса Республики Молдова, которые конкретно касаются преступлений, связанных с семейно-бытовым насилием, с учетом повторения актов насилия, совершаемых в отношении В.С. (пункт 7.6 Мнений).
Комитет далее отметил, что государство-участник также не объяснило, почему к тому времени для обеспечения В.С. непосредственной защитой ей не были предложены консультации, реабилитационные услуги, убежище или жилье или почему С. не были предоставлены поддержка и реабилитационные услуги в связи с его проблемой злоупотребления алкоголем (это предусмотрено законом государства-участника о борьбе с семейно-бытовым насилием). Комитет также принял к сведению утверждение автора о том, что полиция не приняла мер по защите В.С. и не проинформировала ее о ее праве самостоятельно возбудить разбирательство с целью получения в соответствии с Законом о семейно-бытовом насилии судебного защитного предписания. Комитет учел заявление автора о том, что в Законе не содержится четкого разъяснения процедуры получения защитных предписаний по просьбе жертвы или по инициативе полиции, социальных работников или прокуроров (пункт 7.7 Мнений).
Комитет принял к сведению утверждение государства-участника, что 10 января 2014 года в целях предотвращения агрессивных действий со стороны С. и контроля за его поведением он был поставлен на учет и были приняты индивидуальные профилактические меры. Вместе с тем Комитет отметил, что автор указывал - государство-участник не уточнило и не представило доказательств того, как эти индивидуальные меры осуществлялись на практике, а также каким образом они подлежали отслеживанию и реализовывались (пункт 7.8 Мнений).
Комитет учел - 19 января 2014 года С. совершил жестокое нападение на В.С., нанеся ей многочисленные удары по голове. В результате она осталась парализованной и с трудом могла говорить, а 16 сентября 2014 года скончалась от вызванных травмами осложнений. 20 января 2014 года С. был задержан, и 30 декабря 2015 года он был осужден за убийство своей жены и приговорен к восьми годам тюремного заключения. Комитет принял к сведению заявление государства-участника о том, что 31 января 2014 года Центральный районный суд Кишинева вынес в отношении В.С. судебное защитное предписание, посредством которого наложил на С. некоторые ограничения. Вместе с тем Комитет также учел заявление автора об отсутствии доказательств существования такого предписания, об отсутствии копии предписания в материалах уголовного дела С. и о том, что автор не смогла получить копию предписания, несмотря на соответствующие просьбы, и что, даже если предписание было все-таки вынесено, оно не послужило никакой практической цели с учетом того, что С. уже был арестован и оставался под стражей со дня своего ареста 20 января 2014 года (пункт 7.9 Мнений).
В данном случае соблюдение государством-участником своих обязательств по пунктам "a", "c", "e" и "f" статьи 2 Конвенции должно оцениваться с учетом степени должной осмотрительности и обращения внимания на гендерные аспекты при рассмотрении дела В.С. полицией, а также применяемых профилактических и защитных мер.
Комитет счел, что после того, как В.С., женщина-инвалид, сообщила о неоднократных случаях семейно-бытового насилия, в частности, после инцидента 9 января 2014 года, полиция уже должна была признать риск продолжения насилия в ее отношении. В своем представлении государство-участник само называет эти инциденты "актами семейно-бытового насилия". Комитет обратил внимание на следующее - признание этих актов таковыми требовало от полиции понимания того, что конкретно влечет за собой семейно-бытовое насилие и каковы ее (полиции) обязанности в соответствии с Законом о семейно-бытовом насилии с точки зрения риска дальнейшего насилия, и что сотрудники полиции должны быть обучены тому, как адекватно и комплексно реагировать на инциденты, связанные с семейно-бытовым насилием (пункт 7.11 Мнений).
Комитет далее отметил: после инцидента 9 января 2014 года С. был всего лишь наказан за мелкое хулиганство и что этот инцидент не был рассмотрен в рамках действующего соответствующего законодательства о предупреждении семейно-бытового насилия и борьбе с ним, свидетельствовал о том, что сотрудникам полиции недоставало компетенции, чтобы понять масштабы и тяжесть семейно-бытового насилия в отношении женщин и действовать соответствующим образом, предоставляя В.С. услуги по поддержке и реабилитации и информацию о возможности получения судебного защитного предписания (пункт 7.12 Мнений).
Комитет согласился с мнением автора о том, что единственное соответствующее уголовное разбирательство в отношении С. началось только в связи с нападением 19 января 2014 года, что государство-участник не приняло надлежащих мер для его предотвращения и что в конечном счете это нападение привело к смерти В.С., а также что последующее судебное преследование и тюремное заключение С. не исключали ответственности со стороны государства-участника (пункт 7.14 Мнений).
Высоко оценивая принятие государством-участником в 2018 году нового закона о борьбе с семейно-бытовым насилием и усилия, прилагаемые для решения проблемы семейно-бытового насилия, Комитет тем не менее счел, что в данных обстоятельствах эти меры не были реализованы в достаточной степени (См.: Межамериканская комиссия по правам человека, дело "Мария Да Пенья Майя Фернандис против Бразилии", дело N 12.051, доклад N 54/01 от 16 апреля 2001 года, п. 57 и дело "Джессика Ленахан (Гонсалес) и др. против Соединенных Штатов", дело N 12.626, доклад N 80/11 от 21 июля 2011 года, п. 161.). Реакция полиции на протяжении всего периода рассмотрения дела В.С. не способствовала предотвращению семейно-бытового насилия или защите от него. Кроме того, Комитет указал - конкретное законодательство государства-участника должно было бы осуществляться всеми государственными субъектами, включая сотрудников правоохранительных органов, которые связаны обязательствами государства-участника (пункт 7.16 Мнений).
Выводы Комитета: представленные факты свидетельствовали о том, что то, каким образом власти государства-участника рассматривали дело В.С., представляло собой нарушение ее прав в соответствии со статьей 2 "a", "c", "e" и "f", рассматриваемой в совокупности со статьей 1 Конвенции.
Источник публикации: https://espchhelp.ru/koon/blog-koon/4629-09-iyulya-2020-goda-vyigrano-delo-v-komitete-oon-po-likvidatsii-diskriminatsii-zhenshchin .
The case "Promo-lex Organization v. the Republic of Moldova". Opinions of the Committee on the Elimination of Discrimination against Women dated July 9, 2020. Communication No. 106/2016.
In 2016, the authors of the communication were assisted in preparing a complaint. Subsequently, the complaint was communicated to the Republic of Moldova.
As could be seen from the text of the Opinions, the author claimed that, by failing to exercise due diligence in protecting V.S. from the detected threat of domestic violence, the State party violated her rights under article 2 (paragraphs "a", "c", "e" and "f"), considered collectively Article 1 of the Convention (paragraph 3.1 of the Opinions).
The issue before the Committee was to determine whether the State party had exercised due diligence throughout its entire structure, including its authorities, officials, institutions, practices and legislation, whether it had adequately considered and investigated V.S.'s repeated complaints of domestic violence and provided She receives effective legal protection, counseling and rehabilitation services. The Committee had to determine whether the State party had fulfilled its positive obligations under the Convention on the Elimination of All Forms of Discrimination against Women to protect V.S. from discrimination, understanding domestic violence as one of the egregious and explicit manifestations of discrimination against women.
The Committee's legal position: in accordance with paragraphs "a", "c", "e" and "f" of article 2 of the Convention, the State party is obliged to respect the principle of equality between men and women, ensure effective legal protection for women and take all appropriate measures to eliminate discrimination against them, including by changing or Repealing not only existing laws and regulations, but also customs and practices that discriminate against women. The Committee reaffirms that these obligations are imposed on all public authorities, including law enforcement officials (paragraph 7.3 of the Opinion) (The case "L.R. v. the Republic of Moldova" (CEDAW/C/66/D/58/2013), paragraph 13.6.).
The inability to provide immediate protection, in particular in in the form of temporary shelters, it may constitute a violation of the obligations of the State party under paragraphs "c" and "e" of article 2 of the Convention (paragraph 7.12 of the Opinion) (V.K. v. Bulgaria, paragraph 9.13.).
Gender-based violence against women that impedes or nullifies women's enjoyment of their human rights and fundamental freedoms in accordance with general international law or the provisions of human rights conventions is discrimination within the meaning of article 1 of the Convention. As part of the obligation to exercise due diligence, States parties should develop and implement various measures to combat gender-based violence against women committed by non-State actors, including the adoption of laws and the establishment of institutions and systems to combat such violence, as well as ensuring their real effectiveness and their support from all public officials and bodies, ensuring proper compliance with the laws. If the State party does not take all appropriate measures to prevent acts of gender-based violence against women in cases where its authorities know or should know about the risk of such violence, or does not investigate, prosecute and punish the perpetrators and does not compensate the victims and victims of such actions, then it thereby gives tacit consent to the commission of acts of gender-based violence against women or encourages them. Such passivity and inaction constitute violations of human rights (paragraph 7.15 of the Opinion).
The Committee's assessment of the factual circumstances of the case: The Committee noted that the State party had taken measures to ensure protection from domestic violence in accordance with the Law on Domestic Violence, which provides for the possibility of judicial protective orders, but these measures were taken only after the death of V.S. However, despite the existence of the above-mentioned According to the law, V.S.'s repeated appeals to the police during 2013 in order to report physical and psychological violence committed by her husband led only to the fact that the police took out S. a verbal warning and had an informal conversation with him about his "unacceptable behavior." In this regard, the Committee noted that none of these facts had been disputed by the State party (paragraphs 7.4 - 78.5 of the Opinions).
The Committee also pointed out that on January 9, 2014, after a call from V.S. in which she reported ill-treatment by her husband, police officers were sent to her home. As a result, her husband was fined for disorderly conduct, and V.S., fearing violence from her husband, decided to move into a neighboring house. The Committee stressed that the State party did not dispute this observation and did not indicate why at that time the police: (a) did not assess the seriousness of the situation in a timely manner, taking into account V.S.'s previous complaints, which had already been registered in the "other protocols on offenses and incidents" of the Central Police Inspectorate of the Chisinau Police Department, in order to effectively protect V.S., in accordance with the relevant legislation; and (b) did not consider the possibility of requesting an investigation into the allegations against S. in accordance with the provisions of the Criminal Code of the Republic of Moldova, which specifically relate to crimes related to domestic violence, taking into account the repetition of acts of violence committed against V.S. (paragraph 7.6 of the Opinions).
The Committee further noted that the State party also did not explain why, by that time, counseling, rehabilitation services, shelter or housing had not been offered to V.S. in order to provide immediate protection, or why S. had not been provided with support and rehabilitation services in connection with his alcohol abuse problem (this is provided for by the State party's law on combating alcohol abuse with domestic violence). The Committee also took note of the author's claim that the police had failed to take measures to protect V.S. and did not inform her about her right to initiate proceedings on her own in order to obtain a judicial protective order in accordance with the Law on Family and Domestic Violence. The Committee took into account the author's statement that the Law does not clearly explain the procedure for obtaining protective orders at the request of the victim or at the initiative of the police, social workers or prosecutors (paragraph 7.7 of the Opinion).
The Committee took note of the State party's assertion that on 10 January 2014, in order to prevent aggressive actions by S. and control his behavior, he was registered and individual preventive measures were taken. However, the Committee noted that the author indicated that the State party had not specified or provided evidence of how these individual measures were implemented in practice, as well as how they were monitored and implemented (paragraph 7.8 of the Opinion).
The Committee took into account that on January 19, 2014, S. committed a brutal attack on V.S., striking her numerous times on the head. As a result, she remained paralyzed and could hardly speak, and died on September 16, 2014 from complications caused by injuries. On January 20, 2014, S. was detained, and on December 30, 2015, he was convicted of murdering his wife and sentenced to eight years in prison. The Committee took note of the State party's statement that on 31 January 2014, the Central District Court of Chisinau ruled against V.S. a judicial protective order, through which he imposed certain restrictions on S. However, the Committee also took into account the author's statement that there was no evidence of the existence of such an order, that there was no copy of the order in the materials of the criminal case S. and that the author was unable to obtain a copy of the order despite the relevant requests, and that even if the order was still issued, it did not serve any practical purpose with considering that With. He has already been arrested and has remained in custody since the day of his arrest on January 20, 2014 (paragraph 7.9 of the Opinion).
In this case, the State party's compliance with its obligations under paragraphs "a", "c", "e" and "f" of article 2 of the Convention should be assessed taking into account the degree of due diligence and attention to gender aspects when considering the V.S. case by the police, as well as the preventive and protective measures applied.
The Committee considered that after V.S., a disabled woman, reported repeated cases of domestic violence, in particular, after the incident on January 9, 2014, the police should have already recognized the risk of continued violence against her. In its submission, the State party itself refers to these incidents as "acts of domestic violence". The Committee drew attention to the following - recognizing these acts as such required the police to understand what exactly domestic violence entails and what their (police) responsibilities are under the Law on Domestic Violence in terms of the risk of further violence, and that police officers should be trained in how to adequately and to respond comprehensively to incidents related to domestic violence (paragraph 7.11 of the Opinion).
The Committee further noted that after the incident on January 9, 2014, S. was only punished for minor hooliganism and that this incident was not considered within the framework of the current relevant legislation on the prevention and control of domestic violence, indicating that police officers lacked the competence to understand the scale and severity of domestic violence in relation to women and act accordingly, providing V.S. with support and rehabilitation services and information on the possibility of obtaining a judicial protective order (paragraph 7.12 of the Opinion).
The Committee agreed with the author's view that the only relevant criminal proceedings against S. began only in connection with the attack on 19 January 2014, that the State party did not take appropriate measures to prevent it and that ultimately this attack led to V.S.'s death, as well as that subsequent prosecution and imprisonment C. did not exclude responsibility on the part of the State party (paragraph 7.14 of the Opinions).
While appreciating the adoption by the State party in 2018 of a new law on combating domestic violence and the efforts made to address the problem of domestic violence, the Committee nevertheless considered that these measures had not been sufficiently implemented in the circumstances (See: Inter-American Commission on Human Rights, case "Maria Da Peña Maya Fernandis v. Brazil", case No. 12.051, report No. 54/01 of April 16, 2001, paragraph 57 and the case "Jessica Lenahan (Gonzalez) et al. v. the United States", case No. 12.626, report No. 80/11 of July 21, 2011, paragraph 161.). The reaction of the police throughout the entire period of consideration of the V.S. case did not contribute to the prevention of domestic violence or protection from it. In addition, the Committee indicated that the specific legislation of the State party should be implemented by all State actors, including law enforcement officials, who are bound by the obligations of the State party (paragraph 7.16 of the Opinion).
The Committee's conclusions: The facts presented indicated that the way in which the State party's authorities dealt with V.S.'s case constituted a violation of her rights under articles 2 "a", "c", "e" and "f", considered in conjunction with article 1 of the Convention.
Source of the publication: https://espchhelp.ru/koon/blog-koon/4630-on-july-09-2020-the-case-was-won-in-the-un-committee-on-the-elimination-of-discrimination-against-women .
案"Promo-Lex Organization v.The Republic Of Moldova"。 2020年7月9日消除对妇女歧视委员会的意见。 第106/2016号来文。 2016年，来文提交人得到了协助准备投诉。 随后，将申诉转达摩尔多瓦共和国。 从意见的案文可以看出，提交人声称，缔约国未能尽应有的努力保护V.S.免受发现的家庭暴力威胁，侵犯了她根据第2条("a"、"c"、"e"和"f"款)所享有的权利，该款被集体视为《公约》第1条(意见第3.1款)。 委员会面临的问题是确定缔约国是否在其整个结构，包括其当局、官员、机构、做法和立法中进行了适当的努力，是否充分审议和调查了V.S.一再提出的家庭暴力申诉，并向她提供了有效的法律保护、咨询和康复服务。 委员会必须确定缔约国是否履行了《消除对妇女一切形式歧视公约》规定的保护V.S.不受歧视的积极义务，将家庭暴力理解为对妇女歧视的令人震惊和明确的表现之一。 委员会的法律立场：根据《公约》第2条"a"、"c"、"e"和"f"款，缔约国有义务尊重男女平等原则，确保对妇女的有效法律保护，并采取一切适当措施消除对妇女的歧视，包括不仅改变或废除现有的法律和条例，而且废除歧视妇女的习俗和惯例。 委员会重申这些义务是强加给所有公共当局包括执法官员(《意见》第7.3段)("L.R.诉摩尔多瓦共和国"案(CEDAW/C/66/D/58/2013)第13.6段。). 无法提供即时保护，特别是临时庇护所的保护，可能构成违反缔约国根据《公约》第2条"c"和"e"款承担的义务(意见第7.12段)(V.K.v.Bulgaria,第9.13段)。). 根据一般国际法或人权公约的规定，阻碍或剥夺妇女享有人权和基本自由的基于性别的暴力行为是《公约》第1条意义上的歧视。 作为尽责义务的一部分，缔约国应制定和执行各种措施，打击非国家行为者对妇女实施的基于性别的暴力行为，包括通过法律和建立打击这种暴力行为的机构和制度，并确保这些行为的真正效力和得到所有公职人员和机构的支持，确保适当遵守法律。 如果缔约国不采取一切适当措施，在其当局知道或应该知道发生基于性别的暴力侵害妇女行为的情况下，防止这种暴力侵害妇女行为，或者不调查、起诉和惩罚肇事者，也不赔偿这种行为的受害者和受害者，那么缔约国就默认同意实施基于性别的暴力侵害妇女行为或鼓励他们。 这种被动和不作为构成对人权的侵犯(意见第7.15段)。 委员会对案件事实情况的评估：委员会注意到，缔约国已采取措施，根据《家庭暴力法》确保免受家庭暴力，该法规定了司法保护令的可能性，但这些措施是在V.S.去世后才采取的。 一个口头警告，并与他就他的"不可接受的行为进行了非正式的交谈。"在这方面，委员会注意到，缔约国没有对这些事实提出异议(《意见》第7.4至78.5段)。 委员会还指出2014年1月9日在V.S.的电话中她报告了她丈夫的虐待之后警察被派往她的家中。 结果，她的丈夫因行为不检而被罚款，V.S.担心丈夫的暴力行为，决定搬进邻近的房子。 委员会强调，缔约国没有对这一看法提出异议，也没有说明为什么当时警察：(a)没有及时评估情况的严重性，考虑到V.S.以前的申诉，这些申诉已经登记在基希讷乌警察局中央警察监察局的"其他犯罪和事件议定书"中，以便根据有关立法有效保护V.S.；(b)没有考虑要求调查对S.的指控的可能性。 根据《摩尔多瓦共和国刑法》的规定，这些规定具体涉及与家庭暴力有关的罪行，同时考虑到对V.S.犯下的暴力行为的重复（《意见》第7.6段）。 委员会还注意到，缔约国也没有解释为什么到那时没有向V.S.提供咨询、康复服务、住所或住房以便立即提供保护，也没有解释为什么S.没有就他的酗酒问题向他提供支助和康复服务(这是缔约国《打击酗酒与家庭暴力法》所规定的)。 委员会还注意到提交人声称警察没有采取措施保护V.S.。 并没有告知她自己有权提起诉讼，以便根据《家庭和家庭暴力法》获得司法保护令。 委员会考虑到提交人的说法，即法律没有明确解释应受害者请求或在警察、社会工作者或检察官的倡议下获得保护令的程序(意见第7.7段)。 委员会注意到缔约国的断言2014年1月10日为了防止S.采取侵略行动并控制其行为对他进行了登记并采取了个别预防措施。 然而，委员会注意到，提交人指出，缔约国没有具体说明或提供证据说明这些单独措施在实践中是如何执行的，以及如何监测和执行这些措施(意见第7.8段)。 委员会考虑到，2014年1月19日，S.对V.S.进行了残酷的攻击，多次击中她的头部。 结果，她仍然瘫痪，几乎无法说话，并于2014年9月16日因受伤引起的并发症而死亡。 2014年1月20日，S.被拘留，2015年12月30日，他因谋杀妻子而被判有罪，并被判处八年徒刑。 委员会注意到缔约国的声明即2014年1月31日基希讷乌中央地方法院对V.S. 然而，委员会还考虑到提交人的说法，即没有证据表明存在这种命令，刑事案件的材料中没有命令的副本，提交人尽管提出了有关要求，但仍无法获得命令的副本，即使命令仍然发出，考虑到这一点，它也没有达到任何实际目的。 自2014年1月20日被捕之日起，他已被逮捕并一直被拘留（《意见》第7.9段）。 在这种情况下，在评估缔约国遵守《公约》第2条"a"、"c"、"e"和"f"款规定的义务时，应考虑到警方在审议V.S.案件时应有的注意程度和对性别问题的关注程度，以及所采取的预防和保护措施。
委员会认为，在残疾妇女V.S.报告了多次家庭暴力案件后，特别是在2014年1月9日事件发生后，警方应该已经认识到对她持续暴力的风险。 缔约国在来文中称这些事件为"家庭暴力行为"。 委员会提请注意以下情况--认识到这些行为本身要求警察了解家庭暴力究竟意味着什么，以及根据《家庭暴力法》，他们(警察)在进一步暴力的风险方面应负何种责任，并应培训警官如何对与家庭暴力有关的事件作出充分和全面的反应(意见第7.11段)。
委员会进一步注意到，2014年1月9日事件发生后，S.只因轻微流氓行为而受到惩罚，这一事件没有在现行预防和控制家庭暴力相关立法的框架内审议，这表明警官缺乏了解与妇女有关的家庭暴力的规模和严重程度并采取相应行动的能力，为V.S.提供支持和康复服务以及关于获得司法保护令的可能性的信息（《意见》第7.12段）。
委员会同意提交人的观点，即对S.的唯一相关刑事诉讼仅始于2014年1月19日的攻击，缔约国没有采取适当措施防止攻击，最终导致V.S.死亡，以及随后的起诉和监禁c.并不排除缔约国的责任(意见第7.14段)。
委员会赞赏缔约国在2018年通过了一项关于打击家庭暴力的新法律以及为解决家庭暴力问题所作的努力，但仍认为，在这种情况下，这些措施没有得到充分执行(见：美洲人权委员会，"Maria Da Pena Maya Fernandis诉巴西"案，第12.051号案，2001年4月16日第54/01号报告，第57段和"Jessica Lenahan(Gonzalez)等人"案。 诉美国"，第12.626号案件，2011年7月21日第80/11号报告，第161段。). 在审议V.S.案件的整个期间，警察的反应无助于防止家庭暴力或保护家庭暴力。 此外，委员会指出，缔约国的具体立法应由受缔约国义务约束的所有国家行为者，包括执法人员执行(意见第7.16段)。
委员会的结论：所提出的事实表明，缔约国当局处理V.S.案件的方式构成了对她根据《公约》第1条结合审议的第2条"a"、"c"、"e"和"f"所享有的权利的侵犯。
出版物的来源: https://espchhelp.ru/koon/blog-koon/4631-2020-07-09 .
Cauza "Organizația Promo-lex împotriva Republicii Moldova". Avizele Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva Femeilor din 9 iulie 2020. Mesaj Nr. 106/2016.
În 2016, autorii comunicării au fost asistați în pregătirea unei plângeri. Ulterior, sesizarea a fost comunicată Republicii Moldova.
După cum s-a putut observa din textul avizelor, autoarea a susținut că, prin faptul că nu a exercitat diligența necesară în protejarea V. S. de amenințarea detectată a violenței domestice, Statul parte i-a încălcat drepturile prevăzute la articolul 2 (pp. "a", "c", "e" și "f"), luate în considerare în coroborare cu articolul 1 din Convenție (paragraful 3.1 din avize).
Problema în fața Comitetului a fost de a determina dacă statul parte a exercitat diligența necesară în întreaga sa structură, inclusiv autoritățile, funcționarii, instituțiile, practicile și legislația, dacă a examinat și investigat în mod adecvat plângerile repetate ale V. S. privind violența domestică și cu condiția să primească servicii eficiente de protecție juridică, consiliere și reabilitare. Comitetul a trebuit să stabilească dacă statul parte și-a îndeplinit obligațiile pozitive în temeiul Convenției privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor pentru a proteja V. S. de discriminare, înțelegând violența domestică ca una dintre manifestările flagrante și explicite ale discriminării împotriva femeilor.
Poziția juridică a Comitetului: în conformitate cu paragrafele" A"," c"," e " și " f " ale articolului 2 din Convenție, Statul parte este obligat să respecte principiul egalității între bărbați și femei, să asigure o protecție juridică eficientă pentru femei și să ia toate măsurile adecvate pentru a elimina discriminarea împotriva acestora, inclusiv prin modificarea sau abrogarea nu numai a legilor și reglementărilor existente, ci și a obiceiurilor și practicilor care discriminează femeile. Comitetul reafirmă că aceste obligații sunt impuse tuturor autorităților publice, inclusiv funcționarilor de aplicare a legii (punctul 7.3 din aviz) (L. R. împotriva Republicii Moldova (CEDAW/C/66/D/58/2013), punctul 13.6.).
Incapacitatea de a oferi protecție imediată, în special sub formă de adăposturi temporare, poate constitui o încălcare a obligațiilor statului parte în temeiul paragrafelor "c" și "e" ale articolului 2 din Convenție (paragraful 7.12 din aviz) (V. K. V. Bulgaria, paragraful 9.13.).
Violența de gen împotriva femeilor care împiedică sau anulează exercitarea de către femei a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în conformitate cu dreptul internațional general sau cu dispozițiile convențiilor privind drepturile omului este o discriminare în sensul articolului 1 din Convenție. Ca parte a obligației de a exercita diligența necesară, Statele părți ar trebui să elaboreze și să pună în aplicare diferite măsuri de combatere a violenței de gen împotriva femeilor comise de actori nestatali, inclusiv adoptarea de legi și înființarea de instituții și sisteme de combatere a acestor violențe, precum și asigurarea eficacității lor reale și a sprijinului lor din partea tuturor funcționarilor și organismelor publice, asigurând respectarea corespunzătoare a legilor. Dacă statul parte nu ia toate măsurile adecvate pentru a preveni actele de violență de gen împotriva femeilor în cazurile în care autoritățile sale cunosc sau ar trebui să știe despre riscul unei astfel de violențe sau nu investighează, nu urmărește penal și nu pedepsește făptuitorii și nu despăgubește victimele și victimele unor astfel de acțiuni, atunci acesta își dă consimțământul tacit pentru comiterea actelor de violență de gen împotriva femeilor sau le încurajează. O astfel de pasivitate și inacțiune constituie încălcări ale drepturilor omului (punctul 7.15 din aviz).
Evaluarea de către Comisie a circumstanțelor de fapt ale cauzei: Comisia a menționat că Statul parte a luat măsuri pentru a asigura protecția împotriva violenței domestice în conformitate cu Legea privind violența domestică, care prevede posibilitatea unor ordine de Protecție Judiciară, dar aceste măsuri au fost luate numai după moartea lui V. S. Cu toate acestea, în ciuda existenței celor menționate mai sus Conform Legii, apelurile repetate ale lui V. S. la poliție în cursul anului 2013 pentru a raporta violența fizică și psihologică comisă de soțul ei au condus doar la faptul că poliția a scos S. un avertisment verbal și a avut o conversație informală cu el despre " comportamentul său inacceptabil." În această privință, Comitetul a observat că niciunul dintre aceste fapte nu a fost contestat de Statul parte (punctele 7.4 - 78.5 din avize).
Comitetul a subliniat, de asemenea, că la 9 ianuarie 2014, după un apel de la V. S. în care a raportat maltratarea soțului ei, ofițerii de poliție au fost trimiși la ea acasă. Drept urmare, soțul ei a fost amendat pentru comportament dezordonat, iar V. S., temându-se de violența soțului ei, a decis să se mute într-o casă vecină. Comitetul a subliniat că Statul parte nu a contestat această observație și nu a indicat de ce la acel moment poliția: (a) nu a evaluat în timp util gravitatea situației, luând în considerare plângerile anterioare ale lui V. S., care au fost deja înregistrate în "alte protocoale privind infracțiunile și incidentele" ale Inspectoratului Central de Poliție al Direcției de Poliție Chișinău, pentru a proteja eficient V. S., În conformitate cu legislația relevantă; și (b) nu a luat în considerare posibilitatea de a solicita o anchetă asupra acuzațiilor împotriva lui S. în conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova, care se referă în mod specific la infracțiunile legate de violența în familie, luând în considerare repetarea actelor de violență comise împotriva V. S. (punctul 7.6 din avize).
Comitetul a mai menționat că nici Statul parte nu a explicat de ce, până atunci, serviciile de consiliere, reabilitare, adăpost sau locuință nu au fost oferite V. S. pentru a oferi protecție imediată sau de ce S. nu a primit servicii de sprijin și reabilitare în legătură cu problema abuzului de alcool (acest lucru este prevăzut de legea statului parte privind combaterea abuzului de alcool cu violență domestică). Comitetul a luat act, de asemenea, de afirmația autorului că poliția nu a luat măsuri pentru a proteja V. S. și nu a informat-o despre dreptul ei de a iniția proceduri pe cont propriu pentru a obține un ordin de Protecție Judiciară în conformitate cu Legea privind violența familială și domestică. Comitetul a luat în considerare Declarația autorului conform căreia legea nu explică în mod clar procedura de obținere a ordinelor de protecție la cererea victimei sau la inițiativa poliției, a asistenților sociali sau a procurorilor (punctul 7.7 din aviz).
Comitetul a luat act de afirmația Statului parte că la 10 ianuarie 2014, pentru a preveni acțiunile agresive ale lui S. și pentru a-i controla comportamentul, a fost înregistrat și au fost luate măsuri preventive individuale. Cu toate acestea, Comitetul a menționat că autorul a indicat că Statul parte nu a specificat sau furnizat dovezi cu privire la modul în care aceste măsuri individuale au fost puse în aplicare în practică, precum și modul în care au fost monitorizate și puse în aplicare (punctul 7.8 din aviz).
Comitetul a luat în considerare faptul că, la 19 ianuarie 2014, S. a comis un atac brutal asupra lui V. S., lovind-o de mai multe ori pe cap. Drept urmare, a rămas paralizată și cu greu a putut vorbi, iar pe 16 septembrie 2014 a murit din cauza complicațiilor cauzate de răni. La 20 ianuarie 2014, S. a fost reținut, iar la 30 decembrie 2015 a fost condamnat pentru uciderea soției sale și condamnat la opt ani de închisoare. Comitetul a luat act de declarația Statului parte conform căreia, la 31 ianuarie 2014, Judecătoria sectorului central a decis împotriva lui V. S. un ordin de Protecție Judiciară, prin care a impus anumite restricții asupra S. Cu toate acestea, Comitetul a luat în considerare și declarația autorului că nu există dovezi ale existenței unei astfel de ordonanțe, că nu există o copie a Ordonanței în materialele cauzei penale S. și că autorul nu a putut obține o copie a Ordonanței în ciuda cererilor relevante și că, chiar dacă ordonanța a fost încă emisă, aceasta nu a servit nici unui scop practic, considerând că S. fusese deja arestat și a rămas în custodie din ziua arestării sale, la 20 ianuarie 2014 (punctul 7.9 din aviz).
În acest caz, respectarea de către Statul parte a obligațiilor sale în temeiul paragrafelor "A", "c", "e" și "f" ale articolului 2 din Convenție ar trebui evaluată luând în considerare gradul de diligență și atenția acordată aspectelor de gen atunci când se analizează cazul V. S. de către poliție, precum și măsurile preventive și de protecție aplicate.
Comitetul a considerat că după ce V. S., o femeie cu dizabilități, a raportat cazuri repetate de violență domestică, în special, după incidentul din 9 ianuarie 2014, poliția ar fi trebuit să recunoască deja riscul continuării violenței împotriva ei. În declarația sa, Statul parte însuși se referă la aceste incidente ca la "acte de violență domestică". Comitetul a atras atenția asupra următoarelor aspecte: recunoașterea acestor acte ca atare impune poliției să înțeleagă exact ce presupune violența domestică și care sunt responsabilitățile lor (polițienești) în temeiul Legii privind violența domestică în ceea ce privește riscul de violență în continuare și că ofițerii de poliție ar trebui să fie instruiți în modul adecvat și să răspundă în mod cuprinzător la incidentele legate de violența domestică (punctul 7.11 din aviz).
Comitetul a mai menționat că, după incidentul din 9 ianuarie 2014, S. A fost pedepsit doar pentru huliganism minor și că acest incident nu a fost luat în considerare în cadrul actualei legislații relevante privind prevenirea și controlul violenței domestice, indicând faptul că ofițerii de poliție nu aveau competența de a înțelege amploarea și severitatea violenței domestice în raport cu femeile și de a acționa în consecință, oferind V. S. servicii de sprijin și reabilitare și informații cu privire la posibilitatea obținerii unui ordin de Protecție Judiciară (punctul 7.12 din aviz).
Comitetul a fost de acord cu opinia autorului că singura procedură penală relevantă împotriva lui S. A început numai în legătură cu atacul din 19 ianuarie 2014, că Statul parte nu a luat măsurile adecvate pentru a preveni acest lucru și că, în cele din urmă, acest atac a dus la moartea lui V. S., precum și că urmărirea penală și închisoarea ulterioară C. nu au exclus responsabilitatea din partea Statului parte (punctul 7.14 din avize).
Apreciind adoptarea de către Statul parte în 2018 a unei noi legi privind combaterea violenței domestice și eforturile depuse pentru a aborda problema violenței domestice, Comitetul a considerat totuși că aceste măsuri nu au fost puse în aplicare în mod suficient în circumstanțele respective (a se vedea: Comisia Interamericană pentru Drepturile Omului, cauza "Maria Da pe comando Maya Fernandis v. Brazilia, cauza nr.12.051, Raportul nr. 54/01 din 16 aprilie 2001, paragraful 57 și cazul "Jessica Lenahan (Gonzalez) și colab. v. Statele Unite ale Americii", cauza nr. 12.626, raportul nr. 80/11 din 21 iulie 2011, punctul 161.). Reacția poliției pe întreaga perioadă de examinare a cazului V. S. nu a contribuit la prevenirea violenței domestice sau la protecția împotriva acesteia. În plus, Comitetul a indicat că legislația specifică a Statului parte ar trebui să fie pusă în aplicare de toți actorii statali, inclusiv de agenții de aplicare a legii, care sunt obligați să respecte obligațiile statului parte (punctul 7.16 din aviz).
Concluziile Comitetului: faptele prezentate au indicat că modul în care autoritățile statului parte au tratat cazul V. S. a constituit o încălcare a drepturilor sale în temeiul articolelor 2 "A", "c", "e" și "f", luate în considerare în coroborare cu articolul 1 din Convenție.
Sursa publicației: https://espchhelp.ru/koon/blog-koon/4632-la-09-iulie-2020-cazul-a-fost-c-tigat-n-comitetul-onu-pentru-eliminarea-discrimin-rii-mpotriva-femeilor .
